Tranzacția anului, confirmată: Orange preia serviciile fixe Telekom. Cât va plăti?

de: Răzvan Băltărețu
09 11. 2020

Orange și Telekom au anunțat, pe 9 noiembrie, termenii tranzacției dintre cele două companii. Pe scurt, Orange preia pachetul majoritar de 54% din acțiunile operatorului de servicii fixe Telekom Romania Communications.

De aproape un an se discută de achiziția Telekom de către Orange. Dar nu pentru tot pachetul. De fapt, Orange a cumpărat ceea ce era vechea companiei Romtelecom, adică servicii fixe. Până la data achiziției, Telekom (divizia de servicii fixe) era controlată astfel: 54% din acțiuni deținute de OTE și 46% de statul român.

Până acum, Telekom a însemnat așa: Telekom Romania Communication (TKR), adică servicii fixe, și Telekom Romania Mobile Communications (TKRM), adică servicii mobile. OTE își păstrează statutul de acționar majoritar al TKRM.

Tranzacția de acum cuprinde participațiile de 54% deținute de OTE și abonații serviciilor convergente fix-mobil. Totodată, valoarea tranzacției a fost evaluată la 497 milioane euro (întregul pachet de acțiuni), din care valoarea acțiunilor deținute de OTE este de 268 milioane euro.

Aceasta poate fi supusă unor ajustări, la încheierea tranzacției, pentru a balansa modificările anumitor elemente, precum datoria netă sau capitalul circulant.

Schimbare de lider. În aceeași zi cu anunțul tranzacției, Telekom România a transmis că noul director general este Vladan Pekovic. El l-a înlocuit în funcția de CEO pe Miroslav Majoroš. Înainte de actuala poziție, Pekovic a fost director executiv Tehnologie și Informație.

De ce a cumpărat Orange o infrastructură de servicii fixe?

OTE a anunțat că TKR are o rețea fixă de telecomunicații la nivel național, care deservește aproximativ 930.000 de clienți de internet de mare viteză, și 1,2 milioane de abonați la serviciile TV. În 2019, TKR a înregistrat venituri de 622 milioane euro.

Dacă ai fost atent cu ce se întâmplă cu Orange, în ultimii ani a încercat să devină un jucător relevant și pe piața de servicii fixe. Acum, prin preluarea fostei Romtelecom din cadrul Telekom, va putea dezvolta mai mult zona asta. Conform operatorului, achiziția va accelera, în mod semnificativ, strategia de a deveni prima alegere a clienților pentru servicii convergente pe piața locală.

Conform informațiilor detaliate de Orange, Telekom este al doilea cel mai mare jucător de pe piața de servicii fixe de telecomunicații din România, cu o cifră de afaceri de 622 milioane euro, raportată în 2019. Prin infrastructura de rețea pe care o deține, oferă servicii de telefonie fixă, internet în bandă largă și televiziune pentru 5 milioane de clienți, în timp ce 90.000 km de rețea de fibră optică conectează aproximativ 3 milioane de gospodării.

De asemenea, oferă servicii convergente fix-mobil pentru aproximativ 881.000 de clienți, la 30 iunie 2020, ca urmare a unui contract MVNO cu Telekom Romania Mobile. Acești clienți vor migra către rețeaua mobilă Orange România după finalizarea tranzacției.

Când se încheie, de fapt, achiziția serviciilor fixe Telekom?

Încheierea tranzacției este supusă unor condiții precedente uzuale, în particular aprobarea tranzacției de către Comisia Europeană și de către alte autorități competente, și este așteptată să se finalizeze în a doua jumătate a anului 2021. Până la aprobarea și finalizarea tranzacției, ambele companii vor continua să funcționeze independent.

În altă ordine de idei, Orange România a raportat o cifră de afaceri de 1,1 miliarde euro în 2019 și este operatorul mobil numărul 1 în România. Odată cu achiziția asta, Orange va accelera strategia sa de dezvoltare a serviciilor convergente, care, prin integrarea rețelei fixe, va consolida infrastructura sa convergentă de comunicații, ce va deservi piețele B2C, B2B și IT&C. Va fi o concurență ceva mai strânsă cu Digi | RCS-RDS, dar mai ales Vodafone.

În ultimul an, și Vodafone și-a întărit oferta de servicii fixe prin achiziția UPC, dar aceea a fost o tranzacție la nivel european a grupului. Rămâne de văzut ce se întâmplă cu zona de servicii mobile a Telekom, dacă ajunge sau nu la Digi | RCS-RDS.